Disperare

Episodul 7
- Disperare -




Ii placea foarte mult frigul. Dar nici cel mai mare ger nu i-ar fi racit sufletul.



Uimitor cat de mult tin oamenii la normalitate. La un lucru asa de fragil, asa de usor de distrus... Ce porcarie! Nu ii inteleg cum de se pot bucura in fiecare seara inainte de culcare ca au dus o zi normala, o zi fara nici o intamplare iesita din comun. As putea sa imi raspund singur la aceasta intrebare dar m-ar arunca automat in alte intrebari: O fi gandirea mea mult prea limitata sau sunt un rasfatat si vreau mereu ceva mai mult? Dar e normal ca un om sa doreasca ceva mai mult. Si acum vine si contradictia: eu urasc normalitatea insa am declarat ca e normal ca un om sa doreasca mai mult. Deci analizand aceste doua afirmatii imi reiese ca ma urasc pe mine insumi, dar nu e ceva cine stie ce sa ajung la aceasta concluzie deoarece sincer sa fiu nu sunt multumit cu simplitatea acestei lumi, iar a ura sau a nu fi multumit cu lumea inseamna a fi nemultumit cu modul tau de gandire, adica mai pe scurt cu persoana ta. In jurul meu toata lumea este asa fericita cu ei insisi facand lucruri atat de banale precum a manca a te duce la scoala, a vorbi cu prietenii tai ce ii ai de ani intregi pe care ii sti ca pe dosul prorpiei palme, a sta si a te uita la altii cum joaca fotbal la televisor, aproape ca ii invidiez. Dar nu ii invidiez in totatlitate doar pentru un singur fapt: nomalitatea distruge diferentierea. Ce inseamna a fi normal? Unui obiect frumos ii spui ca e super, unui obiect banal ii spui ca e normal. DECI spunand ca toata lumea e normala e ca si cum ai spune ca e banala, plicticoasa, la fel, lipsita de calitati.

Un inger in descompunere

Episodul 6
Un inger in descompunere






Adesea stau si ma gandesc la conditia patetica a omului. Este o elogie a singuratatii, o iluzie ce iti ofera impresia ca imparti ceva cu cineva in timp ce tu intr-adevar esti o fiinta singura din toate punctele de vedere. Te nasti din singuratate, traiesti in singuratate si intr-un sfarsit mori in singuratate, tot ce ti-ar putea spune ca nu e asa, e o simpla iluzie creata de disperarea ta de a te salva. Dar este imposibil sa intreci singuratatea, nici cu cele mai mari relatii amicale, sau cele mai pasionale relatii de dragoste. Orice mod de trece de aceasta stare universala a omului, este doar o minciuna frumoasa.

Pe ce pot da vina?

Episodul 5
-Pe ce pot da vina?-




Cuvintele ei alungau tristetea oricui. Insa numai pe a ei nu.

Totul parea sa mearga bine pana sa iasa un profesor din cancelarie si sa o ia cu el. Ea pleaca fara spune o vorba, se uita dupa mine pentru o clipa iar eu ii fac cu mana, dar singura reactie pe care o obtin este cea de a-si intoarca capul nepasatoare. Iar o facusem, iar ma facusem de ras facand pe bufonul. Dar asta sunt intr-adevar, decat un bufon al carui singur scop este cel de a face lumea sa rada de el, de a-i face sa se simta superiori. O ura necontrolata ma apuca si decid ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa plec. CUM am putut sa fac asemenea glume proaste?! Nu as putea sa ii vad din nou mutra razand de mine, constietizand cat de patetic sunt cu adevarat pe sub aceasta masca. Da... Asta este cel mai bun lucru.

Masti

Episodul 4
- Masti -



Uitandu-ma la lumea de dupa geam, abea acum imi dadeam seama ca ei nu sunt asa falsi din cauza rautatii pe care o detin. Ei sunt fortati sa isi puna cate o masca zi de zi deoarece sunt seci pe dinauntru. Acel vid din sufletul lor ii forteaza sa se scufunde in minciuna. Minciuna ca sunt fericiti, ca sunt tristi, destepti sau prosti, minciuna ca imi sunt prieteni, mancarea lor cea de toate zilele, necesara pentru a se trezi dimineata si a se culca seara. Poate nu e vina lor ca sunt ipocriti... Poate ca e vina mea ca nu stiu sa mint.
Daca stau bine sa ma gandesc, poate ca e mai bine ca ei sa poarte toate aceste masti, poate ar trebui sa imi pun si eu una. Adica, dandu-i unui om masca jos, vei afla ca noi intr-adevar suntem niste existente lipsite de esenta, o natura moarta ce se bazeaza pe minciuna ca este vie. Ca si mine de altfel, oare unde o fi toata furia aia stocata mai devreme, unde este ura agonizanta pe care o simteam pentru toata lumea? Cum de s-a risipit asa usor, cand ma obseda asa de rau? De ce imi e asa mila de ei?
"Buna!" rasuna vocea unui baiat din spatele meu. Decid sa il ignor si ma uit in continuare pe geam la cateva persoane ce stateau pe banca mancand ceva. "Ce lipsiti de griji sunt unii..." continua acea voce acum mai rasunator si parca mai aproape de mine. Vazand ca insista ma intorc spre persoana ce mi-a distrus momentul de transa. Era baiatul de mai devreme ce ma fixa cu privirea la intrarea scolii, insa acum imi parea mai normal. Se uita la aceleasi persoane pe care le priveam mai devreme. Imi redirectionez inapoi privirea.
"Mda..." spun obosita aproape ca un oftat.
El da sa spuna ceva dar ezita pentru un moment parca simtind ca va spune o prostie apoi continua. "Esti de serviciu?"
"Mda..." ii raspund din nou ca un robot. Pentru un timp nu mai spune nimic probabil descurajat de lipsa mea de chef. Intorcandu-ma inspre el il vad in continuare uitandu-se aproape la fel de melancolic ca mine pe geam, tinandu-si capul cu o mana si cu cealalta tolanita pe pervaz. Pentru un motiv anume vazandu-l asa ma simteam bine, ceva radea si se bucura stiindu-l in acea stare. Imi era rusine de rautatea din sufletul meu.
"Nu te duci la ora?" il intreb eu incercand sa il scot din starea provocata probabil din cheful meu risipit pe undeva departe. El se uita intre mine, ochii nostri intalnindu-se. Ochii lui erau aproape la fel de albastrii ca oceanul, o culoare impresionanta, clara, parca diferiti de cei ce ma priveau mai devreme.
"Nup! Cred ca voi trage chilu ora asta!" imi raspunde aproape schimbat, iesit din acea stare ciudata.
"Ce ora aveai?"
"Romana..." imi raspunde cu un ton absolut indiferent.
"Si ce clasa esti?"
"A 12a" imi raspunde total nonsalant.
"Si nu dai bacul la romana?"
"Voi trai eu si fara o ora" imi raspunde pe acelasi ton nepasaator. Insa in momentul asta am inceput sa ma intreb de cand am dreptul sa il interoghez asa. "Tu?" continua el asezandu-se pe podea cu spatele lipit de caloriferul inca rece.
"A 11a"
"Nu trebuia sa fie clasele a zecea de serviciu?" ma intreaba stambandu-se un pic.
"Ba da, dar inlocuiesc o... amica" ii raspund cu o oarecare ezitare. Privirea sa pare ca analizeaza acea ezitare din voce.
"Nu iti este chiar asa de amica sa inteleg" ma intreaba cu o oarecare presiune deranjanta in voce.
"B-ba da, nu am zis asa ceva." ii raspund extrem de fals. Proasta miscare.
"Aha... Inteleg." raspunde cu o voce ce lasa de inteles ca nu va mai continua. Rasuflu usurata, insa privirea lui era un pic cam ascutita, iritandu-ma un pic, dar ar trebui sa ii multumesc pentru cedarea insistentelor. "Apropo, numele meu este Mihai!" continua pe un ton prienos ridicandu-se cumana intinsa pentru a da noroc cu mine.
"Livia, incantata!" ii raspund la randul meu la fel de prietenesc.
"Din pacate draga mea Livia, tu esti nefericita persoana ce va fi insarcinata aceasta ora cu suportarea mea!" exclama imitand un narcisist dus la extrem, facandu-ma sa zambesc un pic.
"Si de ce tocmai eu, sa am aceasta imensa onoare?" ii raspund intrand in joc, prefacandu-ma flatata.
"Deoarece sunt atat de tare si de complex incat oameni de rand nu sunt in stare sa ma distreze indeajuns de mult incat sa ma simt satisfacut!" imi raspunde foarte plin de el.
"UAAA ce plini de noi suntem astazi! Sa inteleg ca esti un narcisist notoriu..."
"Nu, nu sunt narcisist dar..." lasa o pauza
"Dar?" il presez sa continue.
"Dar sunt foarte foarte tare!" continua extrem de mandru de persoana lui.
"Mie nu imi pari asa de... tare...." ii dau replica oarecum iritata.
"Asta pentru ca sunt atat de tare incat numai eu imi pot recunoaste maretia! Asa cum a fost si Isus!"
"Sunt sigura ca Iisus te-ar fi invidiat..."
"Pai a facut-o.... Si a fost rastignit pentru asta!"
Deodata iese un profesor din cancelarie si ma ia cu el sa il ajut sa puna niste cutii in ordine. Mihai ramane acolo cand am plecat, facandu-mi cu mana. Nu m-a tinut mult profesorul, probabil ca 10 minute, insa cand m-am intors holul era gol.

Cerul mereu se schimba

Episodul 3
- Cerul mereu se schimba -




Inca mai tin minte cat de bucuroasa a fost cand i-am dat acel cadou. Inca ma mai urasc pentru ca am mintit-o.

Au trecut in sfarsit acele 2 ore abisal de plicticoase de istorie. Noroc ca am cel mai bun loc de privit aiurea pe fereastra din clasa. Imi iubesc locul din banca, deoarece mereu pot privi cerul. Imi reprezinta un confort urias, adica in aceasta lume care va ramane la fel de neschimbata, indiferent de timp, numai cerul nu ti se va infatisa la fel doua zile la rand. Norii lui parca mi-au ascultat nevoile si se contureaza placut pe cer, lasandu-se usoor purtati de vant, fara griji, liberi sa se schimbe dupa placul inimii. Ce bine ar fi fost sa ma transform si eu intr-un nor. Nimeni nu te va critica daca iti versi nervii tunand asupra lor cu toata mania ta, vei plange cu disperare udandu-i pe toti din cap pana in picioare, sau pur si simplu acoperiindu-le soarele din rautate. Nu, toti vor da vina pe Dumnezeu, si se vor impaca cu acea idee. Norii nu te vor trada, nu, nu o vor face. Dar daca stau mai bine si ma gandesc si ei iti vor intoarce spatele in momentul in care totul devine gri, acelasi cer de aceeasi culoare cu aceleasi blocuri, aceleasi strazi si aceleasi fete.

Instabilitate, nervi, paranoie si o suvita

Episodul 2
- Instabilitate, nervi, paranoie si o suvita -





Eram prim mijlocul lui septembrie, cred ca in jurul lui 20, pe la 7 dimineata. Inca o dimineata proasta, ma enervau toata pasarelele, masinile si oamenii ce se auzeau pe strada. Vroiam liniste, am avut un somn foarte neplacut, o trezire cum nu se putea mai obositoare, iar o suvita imi tot pica peste fata si ma gadila. Si desigur, pentru a pune cireasa pe tort, am ratat si autobuzul. Minunat! Autobuzul ala e singurul care ma duce la liceu si vine o data la un secol! Nici sa astept nu pot ca as intarzia, asa ca las un oftat venit din strafundurile sufletlui meu sa iasa si pornesc pe jos inspre scoala, sau mai bine zis la teatru. De ce la teatru? Deoarece toata lumea e buna si prietenoasa cu tine doar asa de vazul lumii, deoarece pe la spate te vor vorbi si injura si pana sa iti dai seama te-au si injunghiat. Dar asta e, asta e viata si trebuie sa incercam macar sa o acceptam cu tot cu oamenii ce ni ofera. Desigur, ipocrizia fiind inclusa.

Melancolie frumoasa

Episodul 1
- Melancolie Frumoasa -


Cred ca eram prin mijlocul lui Septembrie pe la 7 si ceva dimineata cand totul a inceput. Nu era frig afara, insa nu vedeai lume in tricou, natura inca verde, strada populata, totul bine si fericit... Desigur inafara de mine, fiind satul de aceleasi dimineti frumoasa ducandu-ma intr-o camera unde invat nimic util. M-am saturat de aceleasi fete, aceleasi locuri si aceleasi actiuni, un iad al rutinei, nimic interesant nimic incitant nimic ciudat. URASC NORMALITATEA! Sau mai degraba normalitatea ma uraste pe mine, peste tot fiind un proscris. Bine poate exagerez un pic, dar nu sunt privit cu ochi intocmai prietenosi de lume.